26 iulie 2009

Borcea: "Tamaş semnează mîine!"

Cristi Borcea a anunţat că stoperul Gabriel Tamaş va parafa mîine înţelegerea cu Dinamo şi precizează faptul că doar salariile lui Ianis Zicu şi Tamaş au fost diminuate

"Au fost doi jucători cărora le-am propus micşorarea contractelor: Tamaş şi Zicu. A mai fost cazul lui Mitea, care nu a acceptat diminuarea salariului şi ne-am despărţit pe cale amiabilă. Gabi Tamaş va semna mîine cu Dinamo! Dacă intrăm în Europa League nu se pune problema să reducem din salariile jucătorilor. În cazul în care nu ne vom califica, vom reduce salariile tuturor, indiferent de nume", a declarat Borcea la sportro.

[ ... ]

Tony spune că CFR este pregătită să cîştige "dubla" cu Urziceniul: "Luăm totul"

 Tony spune că CFR este pregătită să cîştige "dubla" cu Urziceniul, Supercupa şi meciul din campionat.

- Tony, urmează o "dublă" de foc cu Urziceniul, în Supercupă şi campionat. Sînteţi în stare să aduceţi trofeul în Gruia?
- Absolut! Am discutat cu băieţii şi fiecare are ambiţia să cîştige trofeul care lipseşte din vitrina clubului. Mai mult, ar fi primul trofeu cîştigat în carieră pentru unii dintre jucători.

- Dacă ar fi să alegi o victorie, ce ai prefera: Supercupa sau meciul din campionat?
- Evident că îmi doresc să cîştigăm ambele jocuri. N-aş putea să recurg la astfel de compromisuri, pentru că orice jucător care a semnat un contract cu CFR Cluj trebuie să lupte pentru victorie în orice meci. Personal, îmi doresc Supercupa, titlul şi Cupa României în acest an!

- MM Stoica, managerul Unirii Urziceni, a declarat că CFR e principala favorită la tiltu..
- (Rîde). MM Stoica e un conducător de club foarte inteligent, se vede că e un cunoscător fin al fotbalului românesc. Eu cred că a vrut să mai ia din presiunea echipei sale pentru jocul din Supercupă şi să o transfere CFR-ului. Aşa a spus şi anul trecut că Urziceniul nu se bate la titlu, dar iată că sînt campioni! Îi vom trata foarte serios.

- Este CFR mai puternică în noul sezon?
- Părerea mea este că am crescut în joc. În plus, au revenit Didy, Cadu, Trică care ne-au lipsit anul trecut. Mai este şi Dică, un jucător care ne poate ajuta mult. Da, cred că sîntem mai puternici. De aproape doi ani, în proporţie de 90%, jucăm împreună acceaşi jucători, echipa este mai omogenă şi cred că aceast lucru se va vedea.

- Cum vezi lupta la titlu în noul sezon?
- Cred că va se anunţă un campionat extrem de atractiv. Vor fi emoţii şi calcule pînă la ultima etapă, exact cum s-a întîmplat şi anul trecut. Este foarte bine aşa, pentru că spectatorii se vor putea bucura de spectacol. Echipele din Bucureşti se vor bate mereu la titlu, Urziceniul şi Timişoara vor fi foarte periculoase, iar Vasluiul va încurca mult socotelile

- Avînd în vedere rezultatele directe din ultimii doi ani, este CFR favorită în faţa Unirii?
- Sper să se confirme şi mîine seară (azi - n.n.) acest aşa-zis complex de inferioritate. Pînă la urmă, se întîlnesc două echipe valoroase, iar şansele sînt de 50-50!

- Sîteţi pregătiţi pentru un meci cu prelungiri sau chiar penalty-uri?
- Nu cred că se va ajunge pînă acolo, cîştigătoarea se va decide pînă la finalul celor 90 de minute.

5.000 de euro este prima promisă de conducătorii clujeni dacă CFR va cîştiga Supercupa
[ ... ]

Constantin Zotta va fi noul preşedinte al Farului Constanţa

 Fostul oficial al Rapidului, Constantin Zotta, va prelua funcţia de preşedinte executiv al clubului Farul Constanţa.

"Este adevărat că domnul Constantin Zotta va veni la Farul. El va fi preşedinte executiv, iar eu voi trece în funcţia de director general. Ne întărim în permanenţă echipa, chiar şi la nivelul conducerii. Consider că aducerea lui Zotta înseamnă o bună lovitură de imagine pe care am dat-o", a spus Mircea Crainiciuc pentru NewsIn.

Constantin Zotta a ocupat ultima dată funcţia de preşedinte al clubului Rapid, dar a plecat odată cu fostul acţionar din Giuleşti, Fahti Taher, şi cu conducerea pe care acesta o numise în funcţie.

Farul Constanţa a plecat duminică în Italia, unde va susţine un cantonament la Montecatini.
[ ... ]

Manchester United încheie spectaculos turneul din Asia: victorie cu 8-2!

 Campioana Angliei, Manchester United, a câştigat cu 8-2 meciul amical disputat duminică, împotriva echipei chineze Hangzhou Greentown, informează AFP, citat de NewsIn.

Gazdele au înscris prin Wang Hangyou (77) şi Valdo (90). Manchester United a marcat prin Owen (23, 39), Berbatov (30), Tosic (32), Nani (49) şi Giggs (62, 70, 88).

Partida jucată duminică a fost ultima pentru Manchester United în turneul din Asia.
[ ... ]

Argăseală: "Nu văd Dinamo şi Rapid în top 4 al Ligii 1"

 Preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, a declarat că anul acesta Steaua se va bate pentru cîştigarea Cupei, iar în felul acesta să poată disputa şi Supercupa, două dintre obiectivele echipei. Totuşi, Argăseală recunoaşte că principala ţintă va rămîne titlul în Liga I.

"Sper ca la anul Steaua să fie una dintre echipele care îşi va disputa Supercupa. În noul sezon ne vom bate mult mai serios pentru Cupa României.


Obiectivul principal este însă cîştigarea campionatului. Favoritele la cîştigarea titlui sînt Steaua, CFR Cluj, Timişoara, Urziceni.

Cu tot respectul pentru cele două echipe din Bucureşti, Dinamo şi Rapid, nu le văd în top 4. La Steaua nu sînt probleme financiare şi acesta este un avantaj", a spus Argăseală la Sport Total FM.
[ ... ]

Mititelu: "Cu Inter am evoluat astfel încît să nu se prindă nimeni de ceea ce vrem să jucăm cu Dinamo"

 Finanţatorul grupării din Bănie a comentat evoluţia Ştiinţei în meciul amical cu noupromovata, 0-0, şi a admis că alb-albaştrii mai suferă la capitolul relaţii de joc.

"Nu mă ingrijorează rezultatul, a fost o reacomodare cu atmosfera şi cu temperatura de aici. Se vede că mai suferim la relaţiile de joc.

Echipa a făcut o pregătire foarte bună în această vară, sîntem în grafic. Oricum, ce am jucat cu Internaţional a fost ceva ca să îi suprindă pe Dinamo, ca nimeni să nu se prindă de ceea ce vrem să jucăm în prima etapă.

Urmează cel mai important meci al campionatului pentru noi, în care trebuie să ne reabilităm faţă de fani şi să ne răzbunăm faţă de cei care au vrut să transforme ratarea calificării în cupele europene în altceva", a declarat Adrian Mititelu
[ ... ]

Lui Bornescu i-am tolerat gafele cînd lumea zicea din cauza lui că fac blaturi, iar el m-a trădat!

 Patronul Craiovei a ţinut să le răspundă fanilor care la amicalul de aseară au scandat "Mititelu, tu eşti Iuda, ai vândut-o pe Ştiinţa!", numele lui Bornescu, Gîngioveanu şi Napoli, şi au afişat mesajele: "Continuă să le întăreşti pe contracandidate, că anul trecut ne-am clasat peste toate", "Vrem să jucăm în Europa, vrem trofee, nu să ascultăm minciuni de la un bolnav de logoree".

"Suporterii nu au avut dreptate să strige acele lucruri, eu nu m-am gîndit niciodată ca echipa să nu-şi apere corect şansele.

Au scandat numele lui Bornescu probabil ca să-l cheme înapoi, pentru că el are contract cu Universitatea. Eu m-am înţeles cu el ca între doi bărbaţi, să plece la o echipă de afară contra unei sume de bani, iar el m-a trădat.

Am ţinut la el ca la un frate mai mic, i-am dat cel mai mare salariu, i-am tolerat gafele cînd lumea îmi reproşa din cauza lui că fac blaturi, iar după ce a făcut un retur bun de campionat, a reacţionat astfel", a declarat Adrian Mititelu
[ ... ]

19 iulie 2009

Cristi Pulhac: "Bonetti are concepţiile lui, eu mă adaptez"

 Cristi Pulhac, 25 de ani, a declarat ieri că a suportat foarte bine acest cantonament: "Am avut doar o după-amiază liberă. Pînă la urmă am venit în Franţa să ne antrenăm, nu pentru shopping. Campionatul ce urmează va fi mult mai greu, iar noi trebuie să cîştigăm titlul". În privinţa noului antrenor, fundaşul stînga a spus: "Ca fiecare tehnician, Bonetti are concepţiile lui, iar eu, ca fotbalist, trebuie să mă adaptez"
[ ... ]

Este Bogdan Stancu monitorizat de Internazionale Milano?

Patronul Stelei, Gigi Becali, a lasat de înţeles in aceasta seara că atacantul Bogdan Stancu ar fi urmărit cu atenţie de campioana Italiei, Internazionale Milano, formatie antrenata de Jose Mourinho.

"Bogdan Stancu nu are nici măcar 22 de ani şi are realizări incredibile. Pe el o să îl vînd cu foarte mulţi bani, este urmărit de o echipă importantă din Europa cu al cărei antrenor sîntem prieteni. Mai multe nu spun", a declarat Gigi Becali la GSP TV. Intrebat fiind apoi daca respectivul tehnician a fost invitat la Palat, latifundiarul a inceput sa rada si sa spuna "da, da".

"Dacă el marchează 20 de goluri în acest sezon şi ajungem departe în cupele europene, este posibil să îl vînd cu 30-40 de milioane de euro", a mai spus Gigi Becali.

Bogdan Stancu a venit la Steaua în vara anului trecut de la Unirea Urziceni, iar în primul sezon jucat în tricoul "roş-albaştrilor" a marcat 11 goluri, fiind, alaturi de Kapetanos, golgeterul echipei.

[ ... ]

Tăiş de aur

Ana Maria Brinza sarbatoreste triumful contra polonezei Piekarska in finala de ieriEchipa feminină de spadă a României şi-a păstrat ieri, la Plovdiv, titlul european cucerit anul trecut

Primul titlu în 2009 pentru România! Toate competiţiile importante desfăşurate anul acesta, în special campionate continentale, i-au păstrat pe sportivii noştri fără acces la aur. Ieri însă, spadasinele au încălcat cu succes regula în proba pe echipe a CE de la Plovdiv.

La capătul zilei, Ana Maria Brînză, Anca Măroiu, Iuliana Măceşeanu şi Simona Alexandru au sărbătorit victoria finală, obţinută după o bătălie strînsă cu echipa Poloniei: 36-34. Doar două tuşe diferenţă, dar ce contează? Româncele au condus în permanenţă în această finală, controlîndu-şi mai bine emoţiile şi găsind mai repede şi mai eficient căile de atac. Cea mai mare diferenţă, 6 tuşe, s-a înregistrat la finalul confruntării Anca Măroiu-Malgorzata Bereza, 26-18. Titlul era tot mai aproape. Iuliana Măceşeanu, în faţa Danutei Dmowska-Andrzejuk, a păstrat un avans de 4 lungimi.

Ultimul asalt, între vicecampioana olimpică Ana Brînză şi Magdalena Piekarska, a fost şi cel mai tensionat, cu multe tuşe duble, cu atacuri alerte, cu contre. Ultimul punct a fost al polonezei, dar, la încheierea timpului, România era din nou campioană europeană! Anul trecut, la Kiev, în formula Brînză, Măceşeanu, Alexandru, Loredana Iordăchioiu, aurul le revenise, România avînd încă un titlu, în 2006, la Izmir.

Vineri, spadasinii cîştigaseră argintul în proba pe echipe. Astăzi sînt programate întrecerile de sabie feminin şi spadă masculin, de asemenea pe echipe.

[ ... ]

Gino Iorgulescu vrea bani şi putere ca să vină la Rapid

 Copos a luat legătura cu Gino Iorgulescu, căruia i-a propus postul de preşedinte, rămas liber după plecarea lui Sichitiu în Oman. Surse apropiate patronului rapidist susţin că fostul şef al Progresului i-a solicitat, la primele discuţii, garantarea unui buget clar pentru sezonul următor, plus putere deplină în privinţa deciziilor administrative.
[ ... ]

Steaua are primă de 30.000 de euro dacă intră în grupe

 Gigi Becali a anunţat că Szekely şi compania vor primi cîte 30.000 de euro fiecare în cazul în care vor reuşi să ajungă în grupele Europa League. "Nu le dau nici o primă cu Ujpest sau cu următorul adversar, astea-s echipe de care treci cu ochii închişi. Cînd o să înceapă lupta cu puterile lumii, atunci o să mai discutăm şi de bani. Pînă atunci trebuie să înţeleagă că e criză mare şi că nu dau bonusuri pentru orice. Dacă intrăm în grupe, le dau cîte 30.000 de euro", a spus Becali.
[ ... ]

18 iulie 2009

Pentru viaţă şi fotbal

Pentru stringerea fondurilor necesare continuarii tratamentului si pentru vindecarea lui Nicusor puteti să donati in Contul RO98BRDE410SV36459184100 deschis la BRDUn junior de 11 ani de la Sportul Studenţesc se luptă cu o boală gravă, cu speranţa că, "atunci cînd o să mă fac mare vreau să joc la Manchester United"

Nicolae Simion este un puşti pe care tatăl său l-a îndrumat spre fotbal încă de la 7 ani. "L-am dus la Sportul Studenţesc, pentru că la Steaua şi Dinamo selecţia se face pe pile. Cornel Jurcă i-a remarcat dîrzenia şi chiar dacă nu era printre cei mai înalţi copii l-a făcut fundaş central la grupa ’98", zice părintele. "Îmi place mult de tot să fac alunecări", explică Nicuşor procedeul său preferat în lupta cu atacanţii.

Are dermatomiozită
De un an şi şapte luni, destinul i-a retezat lui Nicuşor, legătura cu marea sa pasiune. Nu mai poate juca fotbal. Din decembrie 2007, trăieşte o dramă cumplită. "Pe 23 decembrie 2007 a jucat la Cupa «Moş Crăciun», iar după cîteva zile i s-au înroşit pleoapele şi a început să i se umfle faţa", rememorează trist tatăl copilului. Diagnosticul a căzut ca un trăsnet: băiatul suferă de dermatomiozită, o boală rară care i-au diminuat masa şi forţa musculară. Atît de mult încît nu mai poate sta în picioare.

E dinamovist
Acum, Nicuşor e internat la Spitalul clinic de urgenţă pentru copii "dr. Victor Gomoiu" din Bucureşti. Aşteaptă vizita jurnalistului stînd pe un scăunel din rezerva lui. E roşu la faţă, dar nu de emoţie, e un simptom al bolii. Găseşte resurse să întindă mîna şi să dea noroc. E slăbit, mişcările-i sînt lente. Al doilea semn al bolii.

Ochii i se luminează brusc cînd primeşte cadoul-surpriză făcut de GSP: o minge cu autografele fotbaliştilor de la echipa lui de suflet, Dinamo. "Oau, o voi pune la loc de cinste în vitrina mea cu diplome şi trofee de acasă".

"Muncesc să învăţ să merg"

Părinţii sînt optimişti: "Nicuşor e mult mai bine. Ajunsese de la 33 de kilograme la 22, iar acum are 26 de kilograme. Problema este că nu poate merge singur în picioare. Din cauza bolii, i-a scăzut dramatic masa musculară", explică tatăl. "Muncesc mult să învăţ să merg iarăşi. Abia aştept să mă fac bine şi să-mi reiau antrenamentele de fotbal. Visul meu este să joc la Manchester United. Şi voi reuşi!".

Bogdan Lobont, scaun cu rotile
"Lobonţ m-a făcut să merg în cărucior"
Nicuşor se plimbă în scaun cu rotile prin curtea spitalului. "Nu voiam să ies afară în cărucior fiindcă îmi era ruşine. Nu mai am însă complexe după ce l-am văzut pe Lobonţ în cărucior după operaţie. Atunci mi-am dat seama că nu voi sta nici eu toată viaţa în scaun cu rotile", povesteşte juniorul. El ţine legătura cu colegii săi de la Sportul pe messenger: "Plîng de oftică atunci cînd pierde echipa mea".

Ajutor de la Ogăraru şi Petre Marin
Nicuşor provine dintr-o familie cu venituri modeste, iar tratamentul necesită cheltuieli foarte mari. Tatăl este taximetrist, iar mama dispecer la o firmă de taxi. "Ne descurcăm greu, dar facem totul să-i salvăm viaţa fiului nostru. Am făcut împrumut la bancă, ne gîndim să vindem şi casa. Ne-au ajutat mult banii oferiţi de părinţii copiilor de la Sportul şi de învăţătoarea lui, din fondul şcolii. Ogăraru şi Petre Marin ne-au dat 2.500 de lei. Aş fi preferat să fim ajutaţi de o Fundaţie, fiindcă oamenii au problemele lor".

"Mulţumesc lui Dumnezeu că mai sînt în România medici ca doamna Victoria Hurduc. Nu a dormit nopţi pînă a găsit schema de tratament pentru Nicuşor"
Nicolae Simion, tatăl lui Nicuşor

"Idolii mei sînt Lobonţ şi Claudiu Niculescu. Am fost dezamăgit cînd Dinamo a pierdut campionatul, dar nu prea tare fiindcă eu pun suflet doar cînd joc eu"
Nicolae Simion, junior Sportul

"La început nu-mi plăcea fotbalul, eram atras de jocurile pe calculator"
Nicolae Simion, junior Sportul

6.600 de euro au cheltuit părinţii lui Nicuşor de cînd fiul lor a început tratamentul

Nicolae Simion
Pentru strîngerea fondurilor necesare continuării tratamentului şi pentru vindecarea lui Simion puteţi să donaţi în Cont / RO98BRDE410SV36459184100 deschis la BRD.

Ce e dermatomiozita
Dermatomiozita este o boală inflamatorie a muşchilor striaţi şi a pielii. Este o afecţiune rară, probabil de origine imunologică. Se întîlneşte de două ori mai frecvent la femei decît la bărbaţi, survine mai ales între 20 şi 50 de ani şi mai poate fi observată şi la copii. În unele cazuri, ea este asociată cu un cancer visceral. La copil, boala poate antrena o calcinoză (prezenţa depozitelor de calciu în ţesuturile moi) şi o întîrziere a creşterii din cauza atingerii musculare.

[ ... ]

Argăseală: "Transferul lui Lovin nu este rezolvat! Dacă se face, toţi banii ajung la Bacău"

 Valeriu Argăseală a acordat un interviu în exclusivitate pentru GSP TV, în care a vorbit despre transferul lui Florin Lovin la 1860 Munchen, despre situaţia lui Bănel Nicoliţă, dar şi despre potenţialul împrumut al lui Alexandru Tudose la Inter Piteşti.

"Nu ştiu ce sume se vehiculează, încă nu este nimic rezolvat. Asupra sumei de transfer discutăm, dar salariul lui nu-l ştiu, pentru că n-am negociat încă. Dacă transferul se va perfecta, banii vor merge la FCM Bacău. Asta este clauza!", a spus Argăseală.

"Cu Bănel Nicoliţă am vorbit şi el nu a vrut nici o clipă să plece de la Steaua. Acesta a zis că s-ar transfera din Ghencea doar din postura de jucător de bază, nu din postura de rezervă", a continuat acesta

"Tudose va fi împrumutat unei echipe pentru a-şi folosi această şansă, de a juca la o echipă de Liga 1, întrucît la Steaua ar avea şanse mai puţine. Cei de la Internaţional şi-au exprimat dorinţa, iar noi nu cerem nici un ban pentru el, îl împrumutăm gratis.

Piteştiul a pus însă o condiţie de neaceptat: să împrumutăm jucătorul un an şi apoi Tudose să fie deţinut în coproprietate de noi şi de Inter, lucru care, evident, este o glumă proastă.

Tudose este un jucător foarte bun şi vom avea nevoie de el. El crede că în acest an, în poziţia pe care o are, nu are prea mari şanse să joace",
a încheiat oficialul din Ghencea
[ ... ]

Victor Hănescu s-a calificat în finala turneului de la Stuttgart

Victor HanescuVictor Hănescu s-a calificat în finala Turneului de la Stuttgart, după ce l-a învins pe italianul Fabio Fognini, scor 6-3, 6-7, 6-2.

Tenismenul român va juca în finală cu Jeremy Chardy (Franţa), care l-a învins astăzi pe neamţul Nicolas Kiefer.

Hănescu va juca în semifinalele turneului de la Stuttgart şi la dublu, unde va face pereche alături Horia Tecău împotria cuplului Lukasz Kubot (Polonia)/Oliver March (Austria), cap de serie numărul 1 la această competiţie.

Finala turneului de la Stuttgart va avea loc duminică, începînd cu ora 16:30.

Setul 3

Victor cîştigă primul serviciu din setul 3, scor 1-0. Fognini egalează, 1-1. Victor îşi cîştigă serviciul, scor 2-1. Din nou egalitate, 2-2, după ce Fognini îşi face serviciul. Victor mai cîştigă un game, 3-2. Hane face break, scor 4-2. Victor îşi cîştigă serviciul şi scorul devine 5-2. Hănescu se califică în finala turneului de la Stuttgart după ce face break, scor 6-2.

Setul 2

Hănescu începe setul doi cu un break, scor 1-0. Victor se distanţează după ce cîştigă şi al doilea game, scor 2-0. Fognini îşi cîştigă serviciul, scor 2-1. Victor îşi cîştigă serviciul şi se distanţează la 3-1. Fognini se apropie de Victor Hănescu, scor 3-2. Victor şi-a cîştigat serviciul, scor 4-2. Fognini cîştigă serviciul, 4-3. Egalitate, 4-4. Victor face break şi serveşte pentru cîştigarea meciului, 5-4. Fognini egalează, 5-5. Fognini preia avantajul, 6-5. Hănescu egalează şi avem primul tiebreak al meciului, scor 6-6. Fognini cîştigă setul doi, scor 7-6.

Setul 1

Fognini a început cu un break, iar Hănescu a restabilit egalitatea după ce a reuşit şi el un break, scor 1-1. Victor îşi cîştigă serviciul, scor 2-1. Din nou egal, 2-2, după ce Fognini îşi cîştigă serviciul. Victor îşi cîştigă serviciul după ce salvează trei mingi de break, 3-2. Victor face un break şi se distanţează de Fognini, 4-2. Fognini face break, 4-3. Victor face break şi serveşte pentru cîştigarea primului set, scor 5-3. Victor Hănescu cîştigă primul set, scor 6-3.

[ ... ]

14 iulie 2009

Hănescu şi Tecău s-au calificat în sferturi la Stuttgart

 Dublul format din Victor Hănescu şi Horia Tecău s-a calificat marţi în sferturile turneului de la Stuttgart, după ce a trecut în primul act de perechea formată din cehii Lukas Dlouhy şi David Skoch, informează site-ul competiţiei, citat de NewsIn.
Hănescu şi Tecău au învins dublul Lukas Dlouhy/David Skoch, cap de serie numărul 3, cu 6-2, 4-6, 14-12, şi vor juca în sferuri cu învingătorii din meciul Pablo Andujar/Daniel Munoz De la Nava (Spania/Spania)-Andreas Beck/Nikolai Davidenko (Germania/Rusia).

Tenismenii români au primit pentru accederea în sferturi 45 de puncte ATP şi un cec în valoare de 3.440 de euro
[ ... ]
 

©2009 Stiri | by TNB